menu.png
Passwort vergessen ?

Bibel durchsuchen

 (Index)


Gefundene Einträge

•••► •••►
Buch Kapitel Vers Text
1 Mose 3 20 Adam a pus nevestei sale numele Eva: căci ea a fost mama tuturor celor vii.
1 Mose 3 21 Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam şi nevestei lui haine de piele, şi i -a îmbrăcat cu ele.
1 Mose 3 22 Domnul Dumnezeu a zis: ,,Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscînd binele şi răul. Să -l împedecăm dar acum ca nu cumva să-şi întindă mîna, să ia şi din pomul vieţii, să mănînce din el, şi să trăiască în veci.``
1 Mose 3 23 Deaceea Domnul Dumnezeu l -a izgonit din grădina Edenului, ca să lucreze pămîntul, din care fusese luat.
1 Mose 3 24 Astfel a izgonit El pe Adam; şi la răsăritul grădinii Edenului a pus nişte heruvimi, cari să învîrtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii.
1 Mose 4 1 Adam s'a împreunat cu nevastă-sa Eva; ea a rămas însărcinată, şi a născut pe Cain. Şi a zis: ,,Am căpătat un om cu ajutorul Domnului!``
1 Mose 4 2 A mai născut şi pe fratele său Abel. Abel era cioban, iar Cain era plugar.
1 Mose 4 3 După o bucată de vreme, Cain a adus Domnului o jertfă de mîncare din roadele pămîntului.
1 Mose 4 4 Abel a adus şi el o jertfă de mîncare din oile întîi născute ale turmei lui şi din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui;
1 Mose 4 5 dar spre Cain şi spre jertfa lui, n'a privit cu plăcere. Cain s'a mîniat foarte tare, şi i s'a posomorît faţa.
1 Mose 4 6 Şi Domnul a zis lui Cain: ,,Pentruce te-ai mîniat, şi pentruce ţi s'a posomorît faţa?
1 Mose 4 7 Nu -i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pîndeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să -l stăpîneşti.``
1 Mose 4 8 Însă Cain a zis fratelui său Abel: ,,Haidem să ieşim la cîmp.`` Dar pe cînd erau la cîmp, Cain s'a ridicat împotriva fratelui său Abel, şi l -a omorît.
1 Mose 4 9 Domnul a zis lui Cain: ,,Unde este fratele tău Abel?`` El a răspuns: ,,Nu ştiu. Sînt eu păzitorul fratelui meu?``
1 Mose 4 10 Şi Dumnezeu a zis: ,,Ce ai făcut? Glasul sîngelui fratelui tău strigă din pămînt la Mine.

Seite:   1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11